- Am sărutat și tâmpla unui pas Cu aripa ce-a fost cândva rănită, Pe crucea cu petale fac popas, Aici credința mi-a fost răsplătită. În zborul frânt al unui nor răpus Pe candela fără tămâie arsă, Tristețile se-neacă în apus Un răsărit din mare se revarsă. Ieri pendula şi timpul printre ploi, Un joc bizar, atâta amăgire, Din Alfa spre Omega, și-napoi, Azi te-am găsit și te-am numit iubire. - În catedrala inimii te ţin Ca pe-o icoan-a clipelor senine, Îmi treci prin atrii cald şi sangvin, Când absentezi te regăsesc în mine. Nu ne-am făcut nicicând promisiuni Nici jurăminte-absurde, dar credinţa Ne-a îndrumat să înălţăm minuni Pe crater de vulcani şi reşedinţa Într-un poem de dragoste ne-a fost, De când te ştiu respir serenitate Și-nvăţ că fericirea nu-i un cost Ce merită plătit. Există-n toate. Ioan Grigoraș & Liliana Trif