Răstignită-i jertfa pe mormântu-acesta, Plângi cu disperare, nu mai crezi nimic, Tulburând, o clipă, sfinţilor siesta, Gândurile tale le-ai trimis în plic. Răul şi teroarea beau la masa veche Închinând paharul cu sânge vărsat Şi cu glas de taur apucat de streche Te-nspăimântă-n noapte când ies la vânat. Te retragi în colţuri pline de-ntuneric, Stelele se vaită sub un val de frig, Tremuri şi ţi-e frică, chipul cadaveric Ţi-l ascunzi sub palme şi te faci covrig. Victimă-a durerii, creşti în tine-o rană Ce muşcă tenace trupu-ţi cangrenat, Stai pe drumul rece, parcă eşti în strană, Şi te rogi la ceruri, plâns şi-ngenunchiat. Ochii-ţi sunt apatici şi angoasa-i mare, Mătănii, cu jale, tu baţi pe ciment... Dar ridică-ţi fruntea şi priveşte-n zare Către-Acel ce-aduse Noul Testament. Prinde-L iar de mână, chiar de e rănită, Stropii lui de sânge îţi vor fi balsam, Vindeca-vor teama, plaga ipocrită Răsărită jalnic dintr-un joc infam. Ridică-ţi privirea către lumea nouă, Cu speranţa-alături prinde-te în dans Şi cu ochii-n lacrimi, ca o dulce rouă, De mână cu Domnul strigă " Vive la France!" 18.11.2015
sâmbătă, 31 mai 2025