TE-AR SĂRUTA...

TE-AR SĂRUTA...

Din univers în univers,
Am mers sperând să te găsesc,
Să te iubesc şi să te cânt,
Şi rând pe rând
Să te ascund
În gând,
În cer şi pe Pământ,
Să te ascund într-un cuvânt
Pe care să-l rostesc mereu
Şi să-l sărut când îl rostesc,
Cu buze care te iubesc,
Cu buze care-ar săruta
Şi mâna ta, şi rochia ta,
Şi gura, ochii, fruntea ta,
Te-ar săruta...
Te-ar mângâia...
O, ce n-aş da
Să nu mai fiu
Decât un argintiu izvor.
Cu dor să-ţi trec pe la picioare
Şi să mă sorbi cu-o sărutare
Ameţitoare ca un dans,
Balans din stele către soare,
Din mare către infinit.
Sau dac-aş fi o adiere
Să te înconjur în tăcere,
Să-ţi mângâi palmele cu gândul
Şi părul moale, desfătându-l
Să îl sărut cu dor nestins
Căci m-a învins căldura lui.
Şi nimănui nu-i pot şopti
Ce mult înseamnă a iubi
Când ai trecut prin viaţă iute,
Călcând cărările bătute,
Fără să ai ascunse-n minte,
Nici ochi arzând, nici buze sfinte,
Nici vise ce se sting în zori.
Nici flori ce îţi trezesc fiori
La gândul că mireasma lor
E ca un zbor spre nemurire.
Iubire, tainică iubire,
Nu mai credeam că te găsesc.
Să te găsesc şi să te cânt,
Şi să te-ascund într-un cuvânt
Pe care să-l sărut rostindu-l,
Sorbindu-l din privirea ta
Cu buze care-ar săruta
Şi mâna ta, şi rochia ta,
Şi glezna ta, şi coapsa ta,
Şi fruntea, ochii, gura ta.
Te-ar săruta...
Te-ar mângâia...