Teiul

Teiul

A-nflorit, iubito, teiul
I-a venit din nou sorocul
Tare-i trist și greu condeiul
Îl apasă nenorocul.
Rău îl strânge și-l muncește
Mâna care stă să-mi cadă,
Mult îl udă și-l topește
Plânsul meu amar ce pare
Blestemat să nu se vadă.

Să scrie,acum, sărmanul
De durere nu mai știe
Nici cuvinte nu cunoaște
Să te-aștearnă pe hârtie.
Toată viața din grădină
Stă nescrisă-ntâia oară
Numai răni peste cuvinte
"Tu" a început să doară.

Și-a pierdut și " noi" tot sensul
Mor silabe în neștire
Am ajuns să pot cuprinde
Alfabetul în "iubire".
De la ''vis" până la "dor"
Se tot tânguie condeiul
Vreau să știi, dacă-am să mor,
C-a-nflorit iubito teiul.