Prin auctorii deșteptări de dimineți La un taifas cu antonimul fericirii, Un zbor tăcut de păsări cu tristeți Mă ispitește cu eternul risipirii. Sunt umbre ascuțite de povești Înfipte-n rugi de vorbe nerostite, E ora nouă-n ceai de tei, și fără vești Nu pot ghici în frunze vitregite. Nopțile au în trupuri sfori de vise Încolăcite în pilaștrii lui Morfeu. Dar ziua, când aștept la uși deschise Oratorii sublime, îmi e greu, Să nu-ți mai știu cuvânt euharistic. Și nici îmbrățișări atemporale, Din ochii calzi, în glas cu har patristic Desprins din cuvântări de catedrale. Marian Puscasiu