îmi stă pe limbă un poem dar să-l rostesc nu prea mă lasă trudiții șapte ani de-acasă închiși în spiritul boem ce mă culege de sub masă când noi poeții stăm și bem exorcizând orice blestem ce inimile ne apasă storcând din noi celule stem încât și moartea e geloasă și zvârle-n vid tocita-i coasă căci dor nemuritor avem de dragoste nepăcătoasă așa că tac - și-n gând te chem.
sâmbătă, 31 mai 2025