Mă cirpesc cu vorbe, cu substantive, îmi cos rana cu un verb. Nobile paleative de serv. Îți scriu cu trupul meu viața și mersul stelelor ți-l scriu. Vocala cea mai lungă este ața în care mortu-l cos, de viu. Căci trebuie să dăm și mărturie, altfel nimica n-ar mai fi, în dulce scriere târzie ținând alături morții și vii. Tu ombilic din care curge vorbirea numai altor guri fără să știm unde ne duce în care dalbe viituri. Încât nu știm cine trăiește - cuvântul poate, poate trupul. Zâpada albâ Doamne, poate, sau urma-n ea, pe care o lasă lupul...
sâmbătă, 19 aprilie 2025