Testament

Îți las prin testament la ceas de seară 
Urgia vieții-nchise în cuvânt
Și nebunia dorului de-o vară 
Și luna când se frânge de pământ. 

Îți las prin testament și răni absurde
Și-un candelabru de tristeți uitate,
Zidul tăcerii, lacrimile surde
De care mă izbesc noapte de noapte. 

Când am să plec, îți las prin legămînt
Să mă-ntâlnesc în alte lumi cu tine
Pe-o bancă reîntoarsă pe pământ 

În parcul adumbrit între destine
Și-atunci,  în taina ultimului cânt 
Să îți întorci privirea către mine.