Aicea m-aş întoarce Odată îndărăt Ca să m-aplec sub piatră În râul care scurmă Să iau izvoru-n braţe Şi-apoi să vi-l arăt Spunându-vă: acesta E textul meu din urmă. După atâta viaţă Trăită-n manuscris Ca un agent al obştei Sau ca un alt sihastru Mi-nchipui că, probabil Nu-mi este interzis Să mor purtând în braţe Acest izvor albastru. Este izvorul Izei, O lacrimă din Nord Un arhetip ce-şi este Contemporan, amonte Stau muntele şi apa În dulce dezacord Şi-n orice întuneric Atâta orizont e. M-am adăpat în viaţă Din oale fel de fel Şi-am cunoscut cristale Cu buze de paradă, Am auzit pe limbă Ninsori de clopoţel Şi am simţit cu talpa Prinosul de zăpadă. Şi ape leşioase Şi puţ cu-accent acid Şi am pierdut şi gustul Fântânii de acasă, De la izvorul Izei Abia acum deschid Fiinţa mea mânată De-o sete leşioasă. De n-aş avea nevoie S-o simt pe-ntregul trunchi, Cu lacrimi aş sorbi-o, Nobiliara apă, Şi în izvor de-odată Cu stelele-ngenunchi Stau eu să-ncep izvorul Sau el să mă înceapă. Şi pentru clipa-n care Într-un final de foc O să se-arate moartea, La ea să mă înhaţe, Fac astăzi repetiţii Şi vin în acest loc, Să-nvăţ cum se ridică Izvoarele în braţe. Şi nu am nici un martor Să-mi spună bun şi rău, Să vină după mine Ca el să recunoască: ,,Lăsaţi-i lui izvorul, A fost izvorul său!” Şi alt izvor să sară Din scoarţa pământească. Albastru trece Iza Prin malurile verzi, Obârşia-n enigmă De veacuri plânsu-mi-s-a, Aici pe tine însuţi Întâi şi-ntâi te pierzi Ca să te redescoperi Purificat de Iza. Va fi călătoria Acestui râu în jos, Va trece printre pietre, Va lumina comune, Va adăpa şi oameni Şi vite cu folos, Când altă Iza-ncepe Pe cer să se adune. Şi când va fi momentul, Cu mâini pustii să mor, Să mi le-ncarc de-această Obârşie de ape Şi textul meu din urmă Să fie-acest izvor Pe care cu privirea L-am şi transcris aproape.
sâmbătă, 19 aprilie 2025