În perioada mea de glorie, cam pe la treizeci de ani, Aveam o fată tinerică dintr-o familie de ţigani Era rebelă şi focoasă şi-mi arunca priviri duioase În încăpere când intra mă-nfiora până la oase. Avea un păr bogat şi negru şi-o gură ca o floare De mă simţeam deja pierdut din cap până-n picioare Îi tot spuneam pe la serviciu: - Tu ai descântec, ghinion Pe tabla mea de şah a vieţii am devenit doar un pion. Mă faci să nu mai ştiu de mine, să fiu etern îndrăgostit Din liniştea ce o aveam m-am transformat într-un smintit - Crenguţo, fiică de pirandă, cu ochii negri de-abanos Un grobian mă simt pe dată şi foarte ruşinos Căci tu când te învârţi pe-aproape şi mă priveşti cu dor Instinct primar îl simt în mine, nu pot să mă măsor. Iar ea râdea cu nonşalanţă de slăbiciunea mea Ştiind dorinţa mea barbară ce-n mine se trezea. Dar a venit un chipeş tânăr şi mi-a furat frumoasa S-a înfoiat ca un cocoş: - Să nu îmi iei mireasa!, mi-a zis răstit, poruncitor, în stilul indian - Eu sunt alesul ei pe veci, sunt mândru că-s ţigan. Şi au plecat în şatra lor ţinându-se de mână Lăsând în mine-un dor ascuns de trupul ei de zână. Ah, ţigăncuşo, dragă-mi eşti şi mă gândesc la tine Cândva, odată, parc-ai fost Fata morgana pentru mine.
sâmbătă, 31 mai 2025