Racul, peştele şi-o broască, Trebuind să locuiască În borcanul cel rotund, Într-o zi s-au adunat Pe nisipul de la fund Care nu s-a tulburat. Lumea lor era închisă Ca un sâmbure-n caisă. S-au gândit că rost nu are Să se joace fiecare Singur în borcanul mare. Racul, peştele şi-o broască S-au gândit în mintea lor C-ar fi bine şi uşor Să se împrietenească. Dar un peşte Nu vorbeşte Cu-o broscuţă Cam prostuţă Şi c-un rac Foarte posac! Şi atunci, ce să le fac? Stau tot singuri şi tot tac. Iată că, întâmplător, Tocmai lângă geamul lor, Un motan veni torcând, Miorlăind şi croşetând. Se-aşeză frumos în coadă Închizând puţin, cum ştii, Ochii lui portocalii. Ore-ntregi stătu să vadă Cum plutesc şi cum înoată, Cum se învârtesc în roată, Cum din guri baloane scapă Printre florile de apă. Stând astfel, acest motan Vru să-i lângă; şi a lins Sticla marelui borcan. Mai târziu, privind duios, Vru să ştie cum miros; Şi, de somn aproape-nvins, A căscat şi s-a întins. – Vai, dar e periculos! Se gândiră înotând Care mai de care-n jos. Pentru că, motanul blând, Cum se întindea căscând, Se vedea, din lumea lor, Tigru înfiorător.
sâmbătă, 19 aprilie 2025