erai ca singurătatea ucideai clipele atât de încet erai atât de rară încât n-aş fi lăsat niciodată zorii să mai apară erai ca liniştea auzeam doar norii prin gând erai atât de neasemuită încât nu te-aş fi lăsat vreodată să taci pe pământ erai mai frumoasă ca o evocare timpul te oprea între ţărm şi mare
sâmbătă, 31 mai 2025