Mă gândesc uneori, cum ne arătăm lui Dumnezeu, când ne rugăm dimineața și seara cu părul răvășit, cu ochii umflați de somn sau de plâns, cu fețele mototolite, cu hainele de noapte aruncate neglijent pe noi, deseori fără chef, obosiți, triști, supărați, neliniștiți, imbufnati; Totuși, El zâmbește tăcut ca un tată obișnuit să ridice poverile noastre atârnate ca niște ghiozdane grele pe umerii noștri firavi de copii. Și când o blândă adiere de vânt ne mângăie frunțile încrețite, ne amintim că ne-a spus să venim la El noi toți cei trudiți și împovărați și El ne va da odihnă.
sâmbătă, 31 mai 2025