Când e să vii pe lume te-ntreabă cineva și chiar dacă ar face-o ai ști cum e mai bine și ce-ai alege, da ori ba? Copil fiind te bucuri de viață pentru că viața nu e treaba ta, iar dacă cineva te-ar întreba de-i bine-n astă lume tu i-ai răspunde, fără ezitare, da. Trec anii fără osteneală și-ajungi să te visezi Romeo, Făt-Frumos, ori zmeu, ori stea (de cinema), iar dacă cineva te-ar întreba de-i bine-n astă lume, cu siguranță, i-ai răspunde da. Timpul - vicleanul cuc din zboru-i o clipă s-a oprit ca oul să și-l pună la tine-n suflet - cuib al speranței - la clocit. În timp ce tu clocești speranțe, clocești și-un ou străin fără să știi, iar când un pui a prins să iasă tu îl hrănești cu sârg și te gândești la clipa-n care o să zboare spre înălțimi, dar te-amăgești. Apar alți pui și tu te bucuri și-ncepi să te-ostenești mai abitir pentru că toți îți cer mâncare și-ai vrea să crească toți și să-ți priveșți speranțele-mplinite ca nu cumva pe lume degeaba să trăieșți. Dar într-o zi observi că lângă cuibu-ți a apărut un cimitir, sunt puii tăi - speranțe hrănite cu sârg și cu sudoare pe care timpul-cuc, parșivul, ia-mpins din cuib afară și chiar dacă te doare puiul de cuc ce-ți cere de mâncare, ca un nerod, continui să-l hrăneșți. Cu timpul timpul-cuc a crescut mare și dus e făr' a te-ntreba și-ajungi pentru întâia dată să-ți dai seama că-n cuibu-ți ai crescut odrasla ce nu era speranța ta. Gol ți-a rămas sufletul-cuib, speranțe nu mai speri să ai și-acum, când vezi cât de ușor trec toate și se duc, ai vrea măcar un ou să poți să mai clocești, chiar dacă-i de la timpul-cuc.
marți, 24 iunie 2025