Timpurile taciturne Azi clipele curgând agale Ne duc tăcerile pe grui Când nopțile adorm egale Și zilele bat din călcâi. Iar rătăcirile nocturne Se scutură-n lacrima ta Când timpurile taciturne În clipă nu mai vor a sta. Căci cu tristețile pe față S-au îndrept către apus Trecând prin bruma lor de viață Au rupt tăcerea și s-au dus. Dar au erupt cu luna nouă Și-au plâns o clipă-n casa mea, Iar soarele-a-nceput să plouă Pe raza viselor de nea. În rătăciri mai stau și-acuma Nestinse licăriri de dor, Iar pe iubirea mea stă bruma Ce s-a topit pentru decor. Perpetuă tăcerea asta Mă poartă-n amintirea mea, Dar plâng acum puțin și basta Am să răsar; mugur pe-o stea. Cu mâna goală voi culege Culoarea vieții-ncetișor Și pentru cine nu-nțelege Voi fi în visul său decor. Nemărginirea, voi strânge Cu aura, prea plin destin Atunci când lacrima de sânge În cerul ochiului o țin. Și fug din vis cu rătăcirea Ce peste vise mi s-a-ntins Când port în sânu-mi nemurirea Din sufletul ce-n el m-a prins. Dar astăzi mai culeg o dată Din palma ta trei sărutări Și simt în inima de fată Iubirea prinsă-n mii de stări.
sâmbătă, 31 mai 2025