Ţipăt

Ţipăt

S-a frânt şi ultima fărâmă de speranţă,
Se prăbuşesc cocorii în vidul dintre noi,
Sunt prea rănit ca să mai aibă importanţă
Şi ţip rupând tăcerea din vorbele de-apoi.

Nicicând nu am gândit că vei zbura vreodată
Spre alt tărâm de vis din crezul tău hoinar,
Ai părăsit o lume-n iubire demodată,
Eu ţip ca un romantic în vers îmaginar.

Mă sting treptat ucis de fumul unui vis,
Iar din înalturi cad cu stelele arzânde,
Mă prind de Perseide cu focul meu aprins
Şi ţip când ele pier, iar chipul îţi surâde.

Cerul prea supărat de jalea ce-l străbate
Se-ascunde printre nori, oftând neputincios,
Din constelaţii fug noi stele revoltate,
Eu ţip durerea mută din vene şi din os. 

Ţipă condeiul meu şi verbele rebele,
Ţipătul meu se zbate-n reverberaţii surde,
Tipă şi floare-n glastră şi-alama în cinele,
Ţipă şi amintirea pe munţi, pe văi, pe unde.

Dar cine să-mi audă durerile rănite
Şi cine să mai vadă cum plânge primăvara,
În universul tău, uitarea îţi permite
Să mă asculţi ţipând, când lăcrimează seara.

Plăcerea te-a orbit şi ţi-a cântat pe suflet
Chemându-te adesea în parcuri fără ploi,
Furtuni mi-ai oferit, ce astăzi au prins urlet,
E ţipătul din mine, ajuns acum în noi .