Pe sub fuiorul casei lacrimi curg țesând din frunze miriști de albastru și-n vuietul de toamnă, în amurg, aprind făclia dorului sihastru. Muguri de rouă strâng la piept ușor din țărmul dezvelit de dor, corăbii, măicuța coase velele-n pridvor din cerul de brocart al unor vrăbii. Se-aud izvoarele curgând în ochii ei penumbra toamnei cade-acum sălcie pătând cămașa câmpului cu mei cu lungi plimbări de ger și amnezie. Corăbii trec purtând pe frunte nori în pragul casei ochii mamei luce bătrânul suflet toamnei i-a dat zori lăsându-i doru-n iarbă, sub o cruce! Autor Doina Bezea
sâmbătă, 31 mai 2025