E toamnă târzie, copacii sunt goi, văd frunzele-n parc răscolite de vânt, se-adună sub banca pe care-amândoi lăsam să dispară un sfânt jurământ. Pe cer se revarsă nori de zăpadă, se simte-nserarea plutind printre tei, în parcul pustiu nu-i nimeni să vadă că încă te-aștept rătăcind pe alei. Mă-ndrept către casă, ajung ostenit, pun lemne în vatră pe jarul încins, în jocul de flăcări un dor răzvrătit dispare-mpreună cu gândul învins.
sâmbătă, 31 mai 2025