Veni din întuneric spre mine el, poetul, Poetul de spaimă ratat. Era foarte frumos. Ca la razele röntgen I se vedea în trup poezia. Poezia nescrisă de frică. "Sunt nebun" - a rostit. De altfel știam Lucrul acesta din prefețele cărților, Dar el își purta nebunia ca pe-o parolă De intrare în noi, ca și cum ar fi spus: "Mă răscumpăr astfel De lipsa-adevărului din poemele mele. E prețul imens. Vin spre tine. Primește-mă!" Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici! "Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse - Simțindu-mi pe trup Cămașa păroasă care se-aprinde ușor. Odaia mea avea ochi de călugări ferestre Și-n loc de uși, lipite una de alta, urechile lor Și șoarecii ieșind din borte erau călugări, Și noaptea păsări uriașe-n sutane-mi cântau. Tu trebuie să înțelegi..." Și cu degetu-ntins Îmi arată în trupul meu poezia, Poezia nescrisă... Dar eu am țipat: Pleacă de-aici!
sâmbătă, 19 aprilie 2025