A fost o sâmbătă demult și trăită de nimeni ca mine. La ceas de vecernie, când Dumnezeu se pregătea de odihnă. Începusem să te iubesc incomod. Cu sufletul cățărându-se pe nesfârșit de albe stânci închipuind securi de zăpadă înfipte în pulpele morții. Erai munte cu vârful în josul unui vis așteptând să-mi dea foc la ranița plină de goluri sisifice. Văpăile mi-ar fi fost cărări spre pasărea iadului ascunsă în vapori de zmeuriș simfonic.
sâmbătă, 31 mai 2025