Transcendență A rămas doar un gând între frunze amare căzând Sub cerul de bronz cu raze opace de plumb Ne cad peste ochii amiezii pierduți într-un gând Peste priveliști de crânguri pănuși de porumb Arată misterul metaforei când plouă în cuvânt Când viața își schimbă tomnatic veșmânt! Și bruma din noi se duce în cuvântul de-apoi Caii sălbatici își trec copita prin perdeaua de vis Se-ntorc ancestrale cărări vibrând esența din noi Cocorii iubirii sălbatici zboară spre paradis Agonisim idealuri care nu mai încap pe pământ Nemurirea-i o floare ce se hrănește din vânt! Am mutat geneza infinită a artei deasupra inerției Viteza contrastelor a depășit demult rațiunea Ne învinge păcatul spre setea nebună a bogăției Fumul visului îneacă gândirea și înțelepciunea Am devenit doar sclavii viciilor ce duc spre mormânt Sperând transcendența finală… din om într-un sfânt! Lucian Tătar-Poezie 04oct 2017 Olhao
sâmbătă, 31 mai 2025