Transformarea

Transformarea

Aş vrea ca-n zorii dimineţii
Când ziua e egală-n două,
Să fiu ca bobul fin de rouă
Ce-nviorează sensul vieţii, 
Şi-aducător de veste nouă.

Să reflectez din firul ierbii
Când soarele e-n răsărire
În maiestuoasa-i strălucire,
Când în codri umblă cerbii
Cătând otava-n odrăslire. 

Aş vrea să fiu ca picătura
De ploaie-n binecuvântare
Cu-a ei supremă-nviorare,
Căzând din nori pe arătura
Ce-i pregătită-n aşteptare.

Să ud sămânţa semănată
Sub brazda caldă din ogor
Ce-i aşteptată cu mult dor,
Ca încolţirea mult sperată,
Să se dezvolte-n ritm uşor.

Întâi să crească firul verde
Bogat în rodul de-nfrăţire,
Apoi paiul spre-ngălbenire,
Şi-n coloritul ce se pierde
Să se-ntrevadă o-mplinire.

Să treacă spicele, în salbe,
Peste lăstari, peste frunziş
Şi tot ma mult spre luminiş,
Iar holdele, coapte şi albe,
S-ajungă-n timp la seceriş.

Să fiu în Ploaia cea Târzie
Mult prea râvnita picătură
Ce-nmoaie întărita zgură
Din însetata, scumpă glie,
Înviorând toate-n natură.

Şi să ma pierd în absolvire
În bobul cel din spic deplin
Când sorele-i pe cer senin,
Ca să mă aflu-n re-ntâlnire
Cuprins în harul sfânt divin.

Când după marea secerare
Vor fi strânşi snopii şi legaţi
Şi-n clăi pe mirişte-aşezaţi,
Când puşi vor fi în grânare
Prin îngerii sfinţi, număraţi,

Aş vrea să fiu în rândul lor
Cuprins în roadele bogate
De Domnul binecuvântate,
De Dumnezeu, cel Creator,
Care va face din nou toate.

Şi n-oi mai fi bobul de rouă
În zori de zi, de dimineaţă,
Când toate mijesc la viaţă,
Ci-o altă fiinţă, voi fi nouă
Cu Dumnezeu, faţă în faţă.

Nu voi mai fi, nici picătura
De ploaie-n binecuvântare
Spre a rodi cu-mbelşugare,
Ci chipu-mi în toată făptura
Ca El va fi... 'n-asemănare.

În transformarea minunată
Prin haru-I sfânt şi uimitor
În sângele-I Sfânt salvator,
Voi fi făptura, nou creată
Reprezentând, pe Creator.

Şi-n toată scumpa veşnicie
Voi spune lumilor celeste
Cea mai cumplită poveste,
Că-ntr-a Golgotei tragedie
Viaţa mea de-a pururi este!

Flavius Laurian Duverna
21 septembrie 2006