Sublima liniște a nopții s-a infiltrat neînțeleasă, respiră și inspiră gândul, și sufletul îmi e acasă, acolo unde mor copacii pe brazda neagră de durere, acolo unde plâng străbunii că noi nimic nu știm a cere și toată avuția strânsă în cușma unui neam de DAC s-a spulberat în patru vânturi și suntem azi, popor sărac! N-avem pământul unde plânge și am rămas străini și goi când gheata altuia ne frânge gâtul plecat, fără război, supuși dușmanului din umbră, mușcăm din frați și din surori, ne-am părăsit demult părinții, închiși în case-închisori, ne vindem, dar n-avem valoare, am devenit carne de tun, slujim inconștienți masacrul dictat de-un dirijor nebun și am uitat să fim ACASĂ, și am uitat copii pe străzi... ne doare limba românească, ne-am împărțit în mii de prăzi prin toate colțurile lumii unde-ngrășăm pământ străin cu sânge și sudoare rece de geto-daci! Și uite, vin în toată nebunia surdă, aceste nopți justificate de liniștea în care doarme o pandemie de păcate. adina v. 12.04.2020
sâmbătă, 31 mai 2025