Trece timpul
sâmbătă, 31 mai 2025
Alaltăieri, eram ieduţă...
săream să rup câte-o crenguţă
cu flori albe de salcâm,  
apoi m-ascundeam în fân.

Ieri, am fost o veveriţă
mândra de a mea codiţă, 
ronţăiam alune verzi
şi alergam  prin livezi.

Astăzi, sânt o pisicuţă
graţioasă şi drăguţă; 
languroasă mă dezmierd,  
între perne, acum, mă pierd. 

Mâine – o vulpe şireată,
voi da iama în poiată
să umplu un coş cu ouă, 
că peste o zi, pui de aur vor ieşi.

Poimâine, ca o  leoaică
îmi voi apăra puiuţii, 
voi vâna să le-aduc hrană
să crească micuţii. 

Trece timpul şi iubirea
zi de zi sporeşte...
Bine-mi şade să fiu mamă,
dagostea-mi prieşte!