Trecut-au anii şi m-apasă dorul De timpul când pentru bunici,odorul Era fetiţa care zâmbea mereu Şi ei spuneau că râde Dumnezeu. Trecut-au anii şi mă duce dorul Să le mai văd la casa lor pridvorul, Uşa să o deschid înspre grădină, S-aştept bunicii de la câmp să vină. Trecut-au anii şi în suflet dorul Aşterne-n drum cu amintiri covorul Pe care calc spre satul dintre dealuri… Simt iar răcoarea din păduri în valuri. Trecut-au anii şi în casă dorul De cei bătrâni îmi ţine treaz ponorul Ce-l simt acolo unde-am copilărit, Departe-am fost de ei…Mi-a fost ursit! Trecut-au anii şi în gând cu dorul În iarba verde, fragedă, piciorul Îl pun lângă mormintele aşezate Pe dealul care oameni-i desparte. Trecut-au anii şi trăiesc cu dorul De voi şi-mi sunteţi ca odorul Pe care voi l-ați luminat odată… Cu lacrimi faţa tristă mi-e udată. Trecut-au anii şi mă-nvăţ cu dorul, Bunicii sunt în suflet ca izvorul La care mă întorc să simt răcoarea Când viaţa mă încearcă cu dogoarea!
sâmbătă, 31 mai 2025