a mai rămas iubire, a mai rămas şi moarte a mai rămas ecoul, am mai rămas şi noi, biletul de adio la un final de carte şi-un tren ce se nu se-ntoarce vreodată înapoi când marii singuratici în primăvara rece se –ascund adânc în sine de teama vreunui nor, o umbră–ngenunchează când alta vrea să plece şi-un felinar în gară a îngheţat de dor când ochii se sfărâmă în limpezimi de piatră în zarea fără capăt, pe drumul ocolit se sinucid speranţe pe-o linie ferată în aşteptarea lungă cam cât un infinit dar nimeni nu-i acolo în depărtarea surdă, la capătul de linii, în ştersul anotimp, doar marii singuratici prin gara muribundă suscită o iubire la margine de timp luminile sunt stinse-n oraşe ferecate şi idealuri frânte se clatină pe culmi mai trec nişte destine cu trenul cel de noapte prin cea mai veche gară ce-mparte două lumi
sâmbătă, 31 mai 2025