Treziți-vă români
sâmbătă, 31 mai 2025
Balcanii povestesc despre o țară
În care se iubesc frații cu frați,
O țară vie, sfântă, milenară,
Buchet de flori al munților Carpați.

Pământ udat cu lacrimi și sudoare,
Amenințat cu-ai morții reci fiori,
Pe drumul lor spre-o Românie mare
Visau un steag măreț în trei culori.

Au biruit cu brațe peste brațe
Îmbrățisări născute-n foc și chin,
Un vis sublim de zbor și libertate
Lăsând în urma lor vechiul suspin.

Dar am căzut din nou în amorțire,
E țara astăzi plină de păgâni.
Ca să trăim din nou în fericire
Din somn, acum, treziți-vă români!