Se-aștern pe câmpul verii frânturi de curcubeie, Înprospătând aroma secundelor din zori Cu roșul unei clipe păstrată-ntr-o scânteie Ce poartă-n nemurire doar una din culori. Potire însetate par să-și încheie chinul Când se ridică mândre-n ținuta lor de foc Deasupra celor care și-au împlinit destinul Și trec pe-o nouă treaptă-n al veșniciei joc. Văzduhul e albastru de parcă norii, toți, Au îmbrăcat culoarea de cer din curcubeu Și își ascund privirea asemeni unor hoți Ce își doresc iertarea ascunsă-n câmpul meu. Nu pot s-o deslușească și nu îi pot vedea Nici albul din petale, nici chipul ei fragil, În liniștea pe care ar vrea a o păstra Și-atunci când zorii-ncearcă s-o mângâie c-un tril.
sâmbătă, 31 mai 2025