Eu cred că norii vin să se-ntâlnească, acolo-n cer, cu gândurile triste ce urcă, fug, nu pot să mai reziste, căci nimeni nu mai vrea să le cunoască. Plutesc ușor spre locul de-ntâlnire, pe-un cer senin, albastru și frumos, strălucitori în albul lor pufos și, dinspre zări, încep să se înșire. Iar gândurile-acelea se așează pe coama lor, pictând cu întuneric tot ce fusese pân-atunci feeric în cerul care pare-acum de groază. E cenușiu, iar norii-s de tristețe, e un vacarm cu răbufniri de tunet, sub ei, pământu-i văduvit de sunet, căci orice glas e gata să înghețe. Și se destramă norii-n stropi de ploaie, purtând atâtea gânduri ca poveri spălate, transformate în plăceri, încât și cerul pare că se-nmoaie Și-atunci, când ploaia cade-n jurul meu, eu o privesc, mă bucur de-ntâlnire, chiar dacă-n ea, prin stropi de amintire, mai strălucesc tristeți de tu și eu.
sâmbătă, 31 mai 2025