Tu ești în inima mea

Tu ești în inima mea  

Când eu te admir probabil că greșesc,             
Dar sunt greșeli ce face-un om normal,            
Eu doar admir, pe nimeni nu rănesc...                  
De te-aș iubi, ne-am pierde în banal.                 

Te admiră mulți, dar te admir și eu,                   
Visează mulți, cu-n deget să te-atingă,                           
Și ei și eu, cu un gând la Dumnezeu                   
Trimitem ruga, visul să nu-L frângă.                  

Un bibelou, brocat în falduri fine,                       
Ce-și studiază atent orice mișcare,                      
Mă-ntreb ades, ce-s luptele din mine,                    
De ce mă roade-o simpla admirare?                       

Gândul îmi vorbește, însă nu-l ascult,                  
Se bagă-n seamă, se încrede-n sine,                                  
Am vrut să aflu părerea ta, demult,                      
Căci viața mea se umple de suspine.                    

Din interior ceva parcă-mi șoptește                     
Ce e frumos, lui Dumnezeu îi place!                   
Tu vezi?... deja mă prinde ca un clește,               
Iubirea-i oarbă și mereu tenace.                      

Am strâns în mine din șarmul tău, gingaș,         
Poate n-ai vrut, dar mi-ai făcut un bine,              
Parcă îmi lipsea un sentiment, făgaș,                    
Un suflet blând, în șoapte să m-aline.

Aș fi cerut mai mult la tinerețe...                          
Dacă o rază în calea mea erai,                                
Dar se-ntorc anii, viața să răsfețe,                                   
Și-s fericit, că-n inimă îmi stai.                          

Autor: Gabriel Stănciulescu