Tu, împărăteasă a vorbelor deșarte!

Tu, împărăteasă a vorbelor deșarte!
...
Tu, împărăteasă a vorbelor deșarte!
Împodobită cu farduri și zorzoane,
La umbra ta ne ridicăm palate,
La școala ta ne făurim blazoane!
...
Tu ești aceea ce-acoperă lumina
Nu ni se zărească chipul monstruos,
Viața noastră-n tine își are rădăcina
Doar tu ne-aduni și ne ridici de jos!
...
Dacă trădăm, tu ne acoperi vorba
În umbra ta, rămânem nevăzuți,
Tu ne umpli întotdeauna tolba,
Numai prin tine ajungem noi avuți!
...
Tu ai ajuns să ne pătrunzi în sânge,
Fără tine nu mai putem trăi,
Tu ne înveți  a râde și a plânge
Și ne-ajuți să fim tot ce dorim a fi!
...
Ne duci în vârf pe calea cea mai scurtă,
În țara asta de fraieri așa plină,
Prin tine strângem noi avere multă,
Din tine-avem și trup și rădăcină!
...
Tu ne pui pe față masca luminoasă
Cu care ne-afișăm turmei de votanți
Tu ne pui pe buze vorba ta mieroasă,
Și ne faci pe toți oameni importanți!
...
Te vom sluji pe tine cu credință
Și îți jurăm credință pân-la moarte
Ni le faci pe toate să fie cu putință
Tu, împărăteasă a vorbelor deșarte!