ucideţi-mă în noapte, sub plânsetele femeilor părăsite voi toţi, copii, bărbaţi, aristocraţi şi plebea de stâlpul antic al singurătăţilor pe unde trec izbindu-se de tâmplele cerului amorurile mele, lăsate în praful otrăvit de pe cearşaful nopţilor noastre ucideţi-mă voi toţi purtători a unei fericiri efemere atât vă cer nimic altceva nu-mi puteţi voi dărui decât să mă omorâţi de scăfârliile împletite ce fac legământul între cer şi pământ şi la sfârşit, după ce voi gusta din mirodeniile morţii să mă lăsaţi în singurătate pentru că şi după moarte singurătatea are un gust şi acela al dorinţei animalice de a fi omorât şi nu de a se omorâ