Uitare

N-ai mai venit demult prin sat...
Atâta vreme a trecut
Din ziua-n care ai plecat..
De-atunci, eu nu te-am mai văzut...
Pe cer, veneau norii cei grei,
Iar inima îmi suspina..
Plângeau şi florile de tei
În poartă! De plecarea ta..

Cu noi speranţe din lumină
În zori de zi am aşteptat
Să văd.. nu trece vreo maşină
Ce o conduce-al meu, băiat?
Şi alergam până la poartă...
Priveam pe drumul prăfuit,
Aveam nădejde, că odată
Va reveni fiul iubit!

Mi-a spus prietenul tău bun
Ce l-ai avut aici în sat
Că eşti la casa ta acum
Şi o mândreţe de băiat
Tu ai! Şi tare fericit
În casa ta.. copile, eşti..
Dar ai uitat cât te-am iubit
Şi am uitat cum mai zâmbeşti.

Mi-a spus că te-a-ntrebat de mine
De satul unde ai crescut
Privindu-te... i-a fost ruşine
Că nu ai spus nici un cuvânt
Şi-apasă iarăşi întristarea
În suflet.. şi în gândul meu..
Cum poţi copile? Nu-ţi vezi starea
Cum poţi să uiţi de satul tău?

Cum poţi să uiţi căsuţa-n care
Ai fost iubit şi ai crescut
Prin vremi, ea încă stă-n picioare
Deşi.. tu ne-ai uitat demult..
Şi iar alerg până la poartă
În zorii zilei.. şi-n apus
O ce n-aş da să văd odată
În faţa mea, copilul, dus,

De-atâta timp pe căi străine
Fără de dor şi Dumnezeu..
Şi plânge teiul lângă mine..
Şi plâng şi eu de dorul tău!
Şi viaţa repede îmi zboară
Mă tem că nu te-oi mai vedea
Dar dacă-n zori de primăvară
Te-aş revedea la uşa mea,

O, de-ai să vii.. ce bucurii
Ar înflori tainic, în mine.
Iar sufletul n-ar mai tânji
De-atâtea vremi de dor de tine
De-atâta dor ca să te văd
Cum vii aşa, ca altădată
Să-mi spui cu lacrimile-n ochi
"maşina iar este stricată"...
...
Atâta vreme a trecut
De când n-ai mai venit acasă...
Căci ai uitat al tău sătuc
Iar de măicuţa ta, nu-ţi pasă!

12.01.2019