Uitarea

Mai mare uitare nu ştiu
decât să te uiţi pe tine afară din trup
ori să treci cu vederea orice suferinţă
care te sapă prin memorie şi face şanţuri
pe unde trec apele Acheronului.

Trupul în care mă zidesc acum
are un suflet asemeni zăpezii la soare
topit în cuvinte nevorbite
ce urcă prin coloane de aer la cer
până la tâmpla lui Dumnezeu Tatăl.
Îl mângâie încet să tresară
pentru dezlegare de păcate lumeşti,
numai aşa mă umplu la loc de lumină
şi-mi dispare uitarea.