Am să te uit în fiece secundă știind că, altfel, n-aș putea trăi! Voi aștepta timid o nouă rundă când ploaia de splendoare va lovi. Mă voi fixa adânc în întuneric prinzând singurătatea în voloc, să o fixez prin negrul ezoteric de un totem bogat în nenoroc. În bezna celui gând fără trăire, Voi construi un rug din amintiri! Tăcerea îmi va fi doar mărginire la sufletul bogat în răzvrătiri. Când flacăra va ridica din pleoape și va zbura tinzând spre infinit, Voi fi în sala cu luminoscoape ca să privesc la propriul băjenit. Pe unde-am fost în propria cădere neîndrăznind ca să privesc în sus, Și am dosit în propria avere doar pașii ce m-au dus spre un apus? Ce umbră se arată pe perete! E-un labirint al focului semeț, iar proiectarea de autoportrete se-ascunde în culoare și-n dispreț. Când voi cădea în propria cenușă Voi aștepta o pală de mister ce-mi va deschide-a regăsirii ușă pe care voi intra prin adulter. Învolburat îmi voi trăda căderea și voi porni prin vrejul de vârtej! Spirala vieții îmi va da puterea că nu voi fi la capăt, doar gătej. Voi fi copacul fără mărginire având pe ramuri stele în cununi ce-or lumina ca semn de primenire că am urcat internele genuni.
sâmbătă, 31 mai 2025