e ultimul vers, îmi spun cu paradigma cetelor de lacrimi luminând în colţul firii o rămăşiţă de iubire. e ultimul vers, îmi răspunde ecoul insomniac cu parfum seismic din piept. e ultimul vers, mai e puţin, atât de puţin, până ai să mă ştergi din arhivele zâmbetelor tale. ascultă… deja se rescriu destinele la etajul patru al Universului cu peniţa îmbâcsită de inechități scrâşnind din mâini satirice rolurile mele. afară se înteţesc cetăţile de tremur trezind în ploaia lor zvâcniri poetice din subsolul stingheritor al sufletului. cât de trist plânge iubirea îmi zgârie dezolarea din sânge cu scâncete de dor. e ultimul vers, se schimbă între ei actorii într-o buclă neîndurătoare de echivocuri amorțite după cortinele lumii, trântind în zarva lor pleiada de zâmbete efemere pe scena dragostei mele. tu dormi, lună îmbracă-ţi somnul cu ridurile asfaltate de neant din inima mea. oricum aceste aşternuturi vremelnice sunt doar o rezervare de viaţă. dormi, te rog, şi-ţi promit că punctul tău va fi întipărit cu eden pe cel mai înalt pilon de iubire. e ultimul vers, strânge-mi mâna pentru o clipă ca şi cum ar fi ceva palpabil, şi-am să las timpul să mă împartă între ticuri şi tăceri cu un zâmbet torţionar de memento mori. e ultimul vers, iartă-mă, am vrut să fie despre tine.
sâmbătă, 31 mai 2025