Se-aude un strigăt venind dinspre cer, sinistru în noapte și-n liniștea ei, ce pare să-ncheie un dans –derniėre- c-un ultim adio spre vechi odisei. Se rupe din neguri, coboară, ușor, apare, ca-n vis, o frântură de stea, m-apropii și văd cum bătrânul cocor continuă, încă, din aripi a da. Pământul e ringul în noul balans din care se-oprește, privind înspre cer, spre stele ce par că-l invită la dans, și uită că-i singur; începe, stingher, un vechi ritual, o rotire, și-apoi în vechi amintiri își găsește puteri, plutește prin ele, devine vioi și-ncheie în ritmul de vis și plăceri. Când zorii se-anunță și stelele pier, iar ziua renaște în zarvă și cânt, o scurt-adiere înalță spre cer o pană a celui ce zborul și-a frânt.
sâmbătă, 31 mai 2025