după ce vei pleca, eu mai rămân o clipă în tămâia amurgului fiindcă vreau să văd mai bine înclinarea axei pământului străbătând licoarea din sticlă iar după ce se vor frânge în golul orbitelor toate aripile zărilor, voi pune oamenilor purpurii nume de păsări eu mai rămân o luminare de răsărit pe marginea drumului să-mi pot privi sufletul galopând prin răcoare, pe pustie, abia după aceea voi pune tinereţea înapoi în clepsidre după plecarea ta voi mai rămâne cam cât o tăcere de codru să pot arde chiar și cenușa dimineții pe rug, cu tot cu trup, cu tot cu umbra trupului pe câmp, pentru ca ochii mei să poată alerga liberi deodată cu caii pe urmele tale până vor simţi tot cristalul orizontului ca pe-o tristeţe adâncă rotindu-se ascuţit în pupile
sâmbătă, 31 mai 2025