Un om nu prea cu minte Să-şi prindă umbra vrea, Dar când pornea nainte, Şi ea mergând sporea. Iar ea fugea mai tare Şi ori cu ce o alunga, Tot umbra nu se da. Când ostenit de goană, el îndărăt se-ntoarse, Atuncea ea din urmă cât cole îl luase. Aşa-i acea nălucă, nătângă şi fatală Ce pururea ne-nşală, Sub nume de noroc, Şi după care unii necontenit s-alungă Dar nu pot să-l ajungă; Iar alţii, stând pe loc, De el se folosesc. Şi fără nici un merit favoru-i dobândesc.
Similar
