Un bătrânel la un sondaj de opinie
sâmbătă, 31 mai 2025
Într-o țară ce trecuse de curând
de la comunism la democrație, 
se trezi un oarecare aberând
cam așa la un sondaj de-opinie:
Hm! Ce mă-ntrebi? De văd vreo diferență-
–ntre politicienii de-azi și vechii? 
Ei bine, iată tânără domniță,
ce cu-atât de "vesel" subiect mă-"mbii":

La cei dinainte-mi provoca un stres
cum se tot străduiau să ne convingă
că la noi progresul este în progres
(și-am vazut unde-au ajuns să ne-mpingă).
Cei de-acum, nu știu de ce, alt tip de stres, 
subliminal, încearcă să inducă, 
sugerând: "La noi regresu-i în regres!"
(iar asta-i cam neclar unde-o să ducă).

Dintre-aceștia totuși de-ar fi să aleg, 
sigur aș vota "ultraregresiștii"...
Nu că m-ar fi convins, dar, nu pot să neg,
mi-a cam ajuns cu ultraprogresiștii.