Ascund azi frigul iernii să nu doară, (sub fulgi de nea ce-mi curmă suferinţa). - Gândind la tine, pentru prima oară! Am învățat ce-nseamnă stăruința. ”- Tu floare asuprită de tristețe!”, Revigorează-mi un trecut absract. Să nu găsim temuta bătrânețe, Mult prea devreme și în mod compact. - Iubita mea ce-ai fost vândută lumii! (pe bani puțini și fără chibzuință). - Așteaptă tu misterele luminii! Căci au să-ți facă mare trebuință. Când vei simți căldura mea deodată, - Cum te va-nvălui pe neștiute! - Iar dragostea ce o credeai uitată! Ți-ar completa din golurile-ți multe. - În lacrima-ți de sentimente pure! Eu am ascuns credința mea odată. Ca să ne-ndemne dar și să îndure, Prezența mea, destul de-ntortocheată. - Iubirii tale tu dă-i glasul meu! (dorința mea și toate cele mute). Ca să-nțeleagă (chiar și Dumnezeu), - De ce acestea ne erau tăcute! - Atunci să te cuprindă febra vieții! (și să adaști la mine când te chem). - Căci nu e om, în roua dimineții! Să-mi știe disperatul meu blestem. Brăila, august 2017
sâmbătă, 31 mai 2025