UN CE(AI )...
sâmbătă, 31 mai 2025
dezordinea firească a lucrurilor 
mă caută împrejur 
mă-nlănţuie 
nici viaţa nu se lasă mai prejos 
se-ntoarce valsând 
cu susul în jos 

astăzi beau o cană cu ceai 
în ea îmi apari te-oglindeşti 
nu ştiu cum în ce fel 
şi ciudat şi frumos 
dar acolo-mi zâmbeşti 

din ieri scufundat 
în infuzii cu miere 
în lichid de tăcere
te beau -
şi-aş mai bea 
aş tot bea... zeci de ceşti!

e şi asta un fel de putere
să-mi eşti!

-------------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )