Un monolog lăuntric Pentru tot ceea ce vrei să realizezi trebuie să iei atitudine, degeaba visezi Visele sunt stele comprimate într-un simplu praf nu mai iubesc luna, că ea m-a minţit - ador întunericul cel tăcut şi liniștea Resimt minciuna, în orice vis sparg oglinda că aşa e minciuna față de adevăr, prea puţini găsesc limita Mai mult o depăsesc, cu o pasiune şi cu o dorință absurdă ne apropiem de inevitabilul sfârșit - de ce să nu-l ignorăm? Ce mai rămâne de pierdut? Gândul ăsta, în mintea mea e o pedeapsă de fapt pentru ca prefer introvertirea, ignorând tăcerea ce mi s-a dat Am ignorat acest lucru, şi oamenii te ignoră când ai ceva important de spus, preferă nepăsarea - de asemenea fiinţe eşti înconjurat... Trist!
sâmbătă, 31 mai 2025