Un porumbel fragil De-atâtea ori mă simt ca un copil. Privirea îmi străbate printre pleoape, un zâmbet fin din rid ar vrea să scape şi sufletul mi-e porumbel fragil. Mi-e inima o floare pe câmpii, ce-o leagănă un vânt în veşnic dor, pe care fluturi vin, în graba unui zbor, lovind petala moale, cu-aripele mlădii. Râde-un copil în mine şi-n joacă înconjoară pământul, luna, cerul şi universul viu, mi-e sufletul acum, când iarna asta scriu, un porumbel fragil, cu inima de ceară.
sâmbătă, 31 mai 2025