Într-o dimineață rece ca ochiul lui Hyperion Poemul se trezește obosit Se uită în oglindă, zâmbește Își aranjează șuvițele de par, își piaptănă versurile ciufulite, mai așează frumos un cuvânt din suflet, Și apoi iese pe ușă. El e poemul zilei, câteva raze sfidau cerul. Și-n timp ce mergea pe drumul vieții Se întâlnește cu poema nopții, Cea de care e îndrăgostit încă din momentul când a luat naștere pe hârtie. O iubește așa de mult, căci ea e diferită de restul poeziilor scrise de poeți mediocrii, Tată îi e slova de foc, iar mamă îi e Liniștea nopții. Ochii ei de chihlimbar îi penetrează rândurile de poem clasic, transformându-i-le chiar în proză romantică, iar alteori în dramă. Zâmbetul ei belletristic îl face să uite toate regulile de versificație, devenind Astfel cel mai avangardist poem din câte există. Stau și se privesc ani de-a rândul, Căci poezia viază peste timp și oameni. Iubirea lor siderală bate orice Literatură comercială. Ea îl privește fix În primul vers și-i spune: “în numele Poetului, cât de frumos ești azi!” Și se sărută, iar cartea se închide!
sâmbătă, 31 mai 2025