Un strop din mângâieri

Mă pierd ades pe drumul cu noroi,  
ducându-mă cu gândul la părinți,  
cu sufletul plecat și ochii goi,  
aș vrea să știu că au ajuns la sfinți.  

E drumul gol, dar l-am umplut cu dor,  
rugându-i să mă țină iar de mână,  
să-mi ţină cald pământu-n palma lor,  
din lacrimi le-am făcut și o fântână.  

Strângând în suflet timp și remușcări,  
am învățat să trec prin umbra morții,  
le-am pus deja atâtea lumânări,  
ca să le fac lumină-n fața porții.  

Dar am găsit un strop din mângâieri,  
ținând în mână țărâna curată,  
și simt în depărtări apropieri,,  
știind c-aveam o mamă și un tată...  

Autor, Mihail Janto