Un vis, o chemare
sâmbătă, 31 mai 2025
E vis sau mi se pare
În scurta-mi preumblare
De dincolo de nori
De dincoace de flori  

Eu știu dintru-nceput
Și până la sfârșit
Că totu-i trecător
În lume curgător  

Și-n fiecare clipă
Ce se consumă-n pripă
Eternă existență
Iubire în esență  

Din necuprins venind
O lume cucerind
În haos și mister
Mișcându-se-n eter  

Lumina cea suavă
Ce se ridică-n slavă
Și se coboară blând
Prin lume circulând  

Ne farmecă mereu
Același Dumnezeu
O rânduială sfântă
În inimi se avântă  

Aș vrea să nu mai fie
Haos, dezarmonie
S-avem ca sfânt trofeu
Hristos Arhiereu  

În inimă și-n gând
O dragoste având
Continuă iertare
În Rai sfântă chemare.