Îmi arde pielea de frică şi de ruşine Tu, mamă, care m-ai sălăşluit în tine M-ai rănit şi m-ai făcut neom, cum numai tu ştii Cu mâna m-ai mângâiat, dar cuvintele-ţi m-au rupt fâşii, fâşii M-ai oferit lumii, mi-ai dat lapte de furtună, Dar eu m-am născut ploaie de vară care nu fulgeră şi tună Singuratic am încercat să mă ascund printre flori şi petale, Dar tu mi-ai spus că trebuie să inund toate străzile murdare Privirea critică din ochii tăi plini cu dezamăgire Atârnă greu ca o piatră de mormânt Sub care când o să ajungi nu ştiu dacă o să te plâng Sau dacă o să îmi ridic ochii spre cer răpus de fericire Când o să îţi dai ultima răsuflare amară Îmi va fi greu să te văd ca ce ar fi trebuit să fii, o mamă… Printre amintiri prăfuite o să bag de seamă Că nu am cunoscut-o niciodată pe această doamnă
sâmbătă, 31 mai 2025