Undeva la

Undeva, la mijlocul celor două priviri,
ne scuturaserăm amândoi
de cele mai grele oase ce ne țineau prea drepți
pentru povara ochilor.
Ți-am ridicat cu degetul o pleoapă;
un sfârc ți-a plesnit
înflorind roşiatic ca o plagă,
acoperindu-te de o bolnavă primăvară trupească,
crescându-ți ramuri în locul oaselor
ce le scuturaseşi undeva
la mijlocul celor două priviri
acoperite de pleoapele borțoase de primăvară.
Am să ma sufoc de la atâta privit, spuneai,
în timp ce mâna mea cealaltă
îți îndesa pe gură petalele încă nerostite,
până când se revărsau prin celălalt sfârc,
plesnind şi umplându-mi gura de tine
într-un înec ce nu îl mai simțeam în oase.