Sper că inima mea-și dorește, Culori de pace din cerul senin, Parfumul plăcut al florii ce-nflorește Și cântecul iubirii al florii de crin. Sufletul meu se zbate întruna, Dorința lui fierbe pentru a urca mai sus, S-aducă inimii mele cununa, Pe scara luminii să fie mai presus. Alung gândul blestemat de furtună, Când inima-mi arde-n lacrimi de dor, Privesc natura cu-o stare mai bună, Noul răsărit m-așteaptă cu-al păcii izvor. Nu vreau să simt deznădejdea-n mine, Plutind pe o barcă fără catarg, Inima-mi spune să stau alături de tine, Că tu ai cârma și nu ajung în larg. Dacă timpul aduce-n inimă uscăciune Și viața-i amară cu gânduri pustii, Alerg spre soare, că el poate s-adune, În inima mea cascada apelor vii.